FOTO. Pentru că începe şcoala, forţele de ordine au intensificat controalele în zonele aglomerate. Cei fără mască, în vizorul autorităţilor

HomeEveniment

FOTO. Pentru că începe şcoala, forţele de ordine au intensificat controalele în zonele aglomerate. Cei fără mască, în vizorul autorităţilor

Au fost controlate aproximativ 100 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 92 de  mijloace de transport, dintre care 38 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste 1.300 de persoane. Valoarea sancțiunilor aplicate este de 27.100 de lei.

Campanie naţională de verificare a societăţilor din domeniul exploatărilor forestiere
Curg amenzile pentru nerespectarea regulilor de protecţie sanitară în Olt. Cele mai multe sunt pentru nepurtarea măştii
ITM Olt atenţionează angajatorii să îmbunătăţească condiţiile muncitorilor care sunt supuşi riscului de a dezvolta afecţiuni musculo-scheletice
Distribuie acest articol

Loading

Inspectoratul de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt,  Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Matei Basarab” Olt , cu sprijinul polițiștilor locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat aproximativ 300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști locali, fiind intensificate activitățile de verificare privind respectarea măsurilor de protecție individuală și a măsurilor specifice implementate de agenții comerciali.

În contextul reluării cursurilor școlare fizic, au fost preconizate aglomerări în zona supermarketurilor, astfel că reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne din județul Olt au fost prezenți în proximitatea acestora, pentru a se asigura de faptul că cetățenii respectă măsurile de protecție individuală și distanțare fizică.

Au fost controlate aproximativ 100 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 92 de  mijloace de transport, dintre care 38 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste 1.300 de persoane.

Echipele mixte de control au aplicat 178 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Valoarea sancțiunilor aplicate este de 27.100 de lei”, a precizat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

IPJ Olt anunţă că aceste acțiuni se vor desfășura zilnic, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0