UPDATE. Bărbatul, în vârstă de 84 de ani, a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, din cauza rănilor grave suferite. Ştirea iniţi
![]()
UPDATE. Bărbatul, în vârstă de 84 de ani, a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, din cauza rănilor grave suferite.
Ştirea iniţială: Accident deosebit de grav în Slatina. O persoană a fost lovită de un TIR, în zona Catedrală, în oraşul de jos. Victima, un bărbat în vârstă de 84 de ani, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Evenimentul s-a produs în jurul orei 10:25. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, care din primele verificări, au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autocamion condus de un bărbat, cetățean sârb, în vârstă de 50 de ani, care a acroșat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 84 de ani.
„În urma coliziunii, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat Ionuţ Vasiloaica, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.







COMMENTS
Politia, in loc sa umble cu masinile neinscriptionate la vanat, mai bine s-ar ocupa cu verificarea marcajelor si semnalizarilor rutiere in zonele in care se produc mai des accidente, dar si in celelalte zone. Acum cateva luni, in aceasta zona a fost si un accident mortal, dupa cate stiu … Consider ca in aceasta zona trebuiesc montate acele semafoare cu buton, comandate de pietoni, foarte eficace in locurile unde au fost montate, in orasul de sus.