Actele expirate în pandemie mai pot fi folosite doar până pe 6 iunie

HomeActualitate

Actele expirate în pandemie mai pot fi folosite doar până pe 6 iunie

  Cei care au avut acte expirate în perioada în care s-a aplicat starea de alertă nu trebuie să se adreseze imediat autorităților pentru altel

68 de infectări Covid-19, în ultimele 24 de ore, în Olt. Şase copii confirmaţi sunt în spital
8 infectări, în ultimele 24 de ore, în Olt
Klaus Iohannis a convocat sedinţă de urgenţă privind pandemia Covid-19. Ce restricţii vor fi ridicate
Distribuie acest articol

Loading

 

Cei care au avut acte expirate în perioada în care s-a aplicat starea de alertă nu trebuie să se adreseze imediat autorităților pentru altele noi. În schimb, le pot folosi în continuare pe cele expirate timp de trei luni.

Cei ce au acte expirate în perioada în care s-a aplicat starea de alertă nu trebuie să se adreseze imediat autorităților pentru eliberarea unor documente cu un nou termen de valabilitate, ci le pot folosi în continuare pe cele expirate timp de trei luni.

Asta înseamnă că persoanele ale căror acte personale au expirat trebuie să le preschimbe până, cel mai târziu, la data de 6 iunie 2022.

Pentru a se evita apariția aglomerației la ghișee, recomandarea autorităților este ca preschimbarea actelor expirate pe perioada aplicării stării de alertă să fie făcută cât mai curând.

Cărţile de identitate cu termen de valabilitate expirat în perioada 1 martie 2020 – 7 martie 2022 sunt valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de alertă, a anunţat miercuri directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Aurel-Cătălin Giulescu.

„Invităm cetăţenii să se informeze cu privire la programul de activitate al serviciului public comunitar de evidenţa persoanelor de la locul de domiciliu, inclusiv prin accesarea informaţiilor existente pe website-urile primăriilor în subordinea cărora aceste servicii publice funcţionează. Pentru evitarea prezentării în acelaşi timp a unui număr mare de cetăţeni la sediile serviciilor publice comunitare de evidenţa persoanelor, recomandăm accesarea, acolo unde acestea există, a platformelor de programare online sau telefonice pentru depunerea cererilor pe întreaga perioadă de 90 de zile, începând cu data de 9 martie”, a spus Aurel-Cătălin Giulescu, potrivit Observator.

Şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a menţionat că termenul de eliberare a cărţii de identitate este de 30 de zile.

Sursa: Antena3

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0