Deputatul exclus din PSD, Aurel Bălășoiu, este acuzat de agresiune sexuală împotriva unui minor, motiv pentru care a fost deja exclus din PS
![]()
Deputatul exclus din PSD, Aurel Bălășoiu, este acuzat de agresiune sexuală împotriva unui minor, motiv pentru care a fost deja exclus din PSD, iar social-democrații au anunțat că vor vota pentru ridicarea imunității parlamentare. Bălășoiu se apără și susține că nu-l cunoaște pe băiatul care îl acuză de agresiune sexuală și nici nu ar fi el omul care apare în fotografii.

„Le-am privit, le-am studiat, pot spune că nu sunt vinovat și drept dovadă că așteptăm să vedem soluția care va fi, ce se va întâmpla, că dacă nu știm nimic, ce e în spate, nu poți să vorbești.
Nu (nu îl cunosc pe tânărul din fotografii – n.r.) și oricum nu apare copil minor acolo, cum sunt pozele.
Nu sunt eu acolo (în acele fotografii – n.r.), ăsta e punctul meu de vedere”, a declarat duminică Aurel Bălăşoiu, în exclusivitate, la Antena 3 CNN.
Fotografiile pot fi văzute AICI.
Bălășoiu, fost primar al comunei Rociu
Gabriel Bălășoiu, în vârstă de 62 de ani, este la primul mandat de deputat de Argeș, iar în trecut a fost primar al comunei Rociu.
Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Piteşti.
În CV-ul postat pe site-ul Camerei Deputaţilor acesta se descrie drept „o persoană sociabilă şi responsabilă în activitatea desfăşurată, un puternic om de administraţie ce a avut mereu o colaborare impecabilă cu instituţiile locale, judeţene şi naţionale, un bun agricultor şi crescător de animale.”


COMMENTS