Mascaţii au greşit adresa şi au intrat în forţă într-o casă unde erau o femeie cu doi minori. Un copil a avut nevoie de ajutorul SMURD
![]()
Percheziţiile au început în jurul orei 7. Prima oară, mascaţii au descins în forţă într-o locuinţă unde erau o femeie şi doi copii. Oamenii legii au avut nevoie de 30 – 35 de minute să realizeze că au intrat în alt imobil decât cel care ar fi trebuit să facă obiectul percheziţiei.
Au întocmit proces verbal, unde mama a menţionat că cei doi copii s-au speriat din cauza modului în care a avut loc intervenţia.
De altfel, la acest imobil a fost chemat un echipaj SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale copilului de 12 ani care a făcut atac de panică.
Ulterior, mascaţii au găsit locuinţa unde trebuia să aibă loc percheziţia, iar acolo cercetările s-au încheiat.
sursa: digi24



COMMENTS