Un tânăr, în vârstă de 18 ani, din localitatea Obârşia, a accidentat mortal un pieton, în vârstă de 70 de ani, pe raza localităţii Vădăstriţ
![]()
Un tânăr, în vârstă de 18 ani, din localitatea Obârşia, a accidentat mortal un pieton, în vârstă de 70 de ani, pe raza localităţii Vădăstriţa. Evenimentul rutier s-a petrecut marţi seara, în jurul orei 19.00.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, pe data de 25 octombrie, ora 19.20, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 544, în afara localității Vădăstrița, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Corabia, care au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Obârșia și un pieton, în vârstă de 70 de ani, din comuna Vădăstrița.
În urma evenimentului rutier, pietonul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Orășenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Olt.



COMMENTS