Un copil, în vârstă de doar 7 luni, dat dispărut de către bunicul său, a fost găsit mort, într-o pungă de plastic, într-o zonă cu vegetaţie
![]()
Un copil, în vârstă de doar 7 luni, dat dispărut de către bunicul său, a fost găsit mort, într-o pungă de plastic, într-o zonă cu vegetaţie deasă, în comuna Sălcuţa, din judeţul Dolj.
Bunicul micuţului a sunat în dimineaţa zilei de 17 mai, ora 05:35, spunând că nepotul său, în vârstă de 7 luni, a dispărut din casă.
La fața locului s-a deplasat un colectiv de polițiști care au constatat că apelantul locuiește în aceeași casă cu nora sa, o minoră de 15 ani, din județul Mehedinți, care le-a declarat polițiștilor că nu-l mai găsește pe fiul său de 7 luni.
„Întrucât au existat suspiciuni cu privire la cele declarate de mamă, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Segarcea, Serviciului de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, au fost efectuate căutări în proximitatea locuinței, iar, în cursul zilei de 17 mai, cadavrul minorului a fost găsit într-o zonă cu vegetație deasă, fiind pus într-o pungă de plastic”, transmite IPJ Dolj.
Copilul ar fi murit din cauza unei pneumonii netratate, iar mama şi socrul său s-ar fi speriat şi s-au gândit să-l arunce. În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea micuţului a fost din cauze patologice.
„Cadavrul copilului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei, rezultatul fiind că moartea a fost patologică și neviolentă”, mai spun reprezentanţii IPJ Dolj.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.



COMMENTS