Corina, tânăra mămică care s-a operat în Turcia, are nevoie de ajutorul nostru pentru tratamentul citostatic

HomeSocial

Corina, tânăra mămică care s-a operat în Turcia, are nevoie de ajutorul nostru pentru tratamentul citostatic

Diagnosticată în vară cu cancer de col uterin stadiul 1B, după 23 de ședințe de radioterapie, tumoarea s-a extins către vezică și rectosigmoid, atingând stadiul 2B avansat . Şansa Corinei la viaţă a reprezentat-o o clinică din Turcia. Corina a fost supusă intervenţiei chirurgicale, care a costat 28.000 de euro, iar pe 16 martie va trebui să revină în Turcia pentru tratamentul citostatic. Costurile se ridică la 20.000 de euro, bani pe care Corina va trebui să-i strângă.

Tânără mămică mai are nevoie de 20.000 de euro pentru tratamentul citostatic

2.500 de vârstnici din Olt primesc pensii mai mari în vreme de pandemie
Persoanele cu studii liceale şi-au găsit mai repede un loc de muncă prin intermediul AJOFM Olt
Mii de olteni au fost angajați cu sprijinul AJOFM în 2025
Distribuie acest articol

Loading

Slătinenii s-au mobilizat și i-au întins o mână de ajutor Corinei, care săptămână trecută a fost supusă intervenţiei chirurgicale. Operaţia, histerectomie totală şi stenduri pe ambele uretere, a durat şase ore, iar totul a decurs bine. Costurile intervenţiei s-au ridicat la suma de 28.000 de euro.

Pe 16 martie, aceasta va pleca din nou în Turcia, pentru tratamentul citostatic care costă aproape 22.000 de euro. Corina a publicat, pe contul ei de Facebook, factura cu intervenţia chirurgicală şi costurile estimate pentru tratamentul de după intervenţie. Potrivit spuselor tinerei mămici, aceasta ar mai avea nevoie de 20.000 de euro pentru a duce la bun sfârşit tratamentul.

„Mulţumim tuturor celor care aţi făcut, din imposibil, posibil ca eu sa ajung in Turcia şi să prind speranţa că pot avea o viaţa normala si ca voi putea sa-mi vad puiul crescând. Mulţumesc Zeynep Panayir! Un om minunat, care a fost vocea medicilor din Istanbul. A fost mereu aproape de noi, uneori traducator, alteori ghid, prietena.

Multumim din suflet! Ne revedem curand!

Şi, nu în ultimul rand, mulţumim domnilor doctori care au transformat speranţele noastre în realitate!”, a postat, pe Facebook, Corina Rizescu.

Pentru ca şansele de recidivă să fie cât mai reduse, Corina trebuie să urmeze tratamentul citostatic stabilit de medici.

Toţi cei care doresc să o ajute pe Corina, care luptă să trăiască pentru fiul ei de nici doi ani, o pot face donând orice sumă în contul RO64RZBR0000060017614344, pe numele Corina Rizescu.

De asemenea, pe Facebook este organizată o strângere de fonduri cu mesajul, „Ajută-mă, te rog, să înving cancerul!”.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0