Măştile şi mănuşile de protecţie vor ajunge la uşa slătinenilor de luni, 13 aprilie, în intervalul orar 17.00-21.00

HomeActualitate

Măştile şi mănuşile de protecţie vor ajunge la uşa slătinenilor de luni, 13 aprilie, în intervalul orar 17.00-21.00

Familiile din municipiul Slatina vor primi măşti de protecţie şi mănuşi pe toată perioada stării de urgenţă. Primăria municipiului Slatina a luat această decizie în contextul prevenirii răspândirii îmbolnăvirii cu noul coronavirus. Acestea vor fi livrate direct la uşa slătinenilor, de către un inspector al primăriei, săptămînal, în zilele de luni până miercuri, în intervalul orar 17.00-21.00, începând de luni, 13 aprilie.

Fiecare familie din oraş va primi câte cinci măşti şi cinci perechi de mănuşi de protecţie

S-a întrerupt alimentarea cu apă, în zona Turnuri, din Balş
Probele persoanelor care au intrat în contact cu gravida din Slatina, depistată cu COVID-19, sunt negative
Cod Portocaliu în Olt: Ploi torenţiale, vijelii şi grindină
Distribuie acest articol

Loading

Aproximativ 34.000 de locuinţe din oraş vor primi câte cinci măşti şi cinci perechi de mănuşi săptămânal, din partea Primăriei municipiului Slatina, pe toată perioada stării de urgenţă. Primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, a precizat că acestea vor fi livrate din locuinţă în locuinţă de un inspector din cadrul primăriei.

În şedinţa Consiliului Local pentru Situaţii de Urgenţă, din 6 aprilie, am luat decizia să protejăm suplimentar locuitorii oraşului nostru şi să oferim, săptămânal, câte cinci măşti şi cinci perechi de mănuşi pentru fiecare locuinţă, pe durata stării de urgenţă. Vă anunţ că începând de luni, 13 aprilie, materialele de protecţie vor fi distribuite direct la uşa dumneavoastră, de către un inspector din cadrul Primăriei Municipiului Slatina, în intervalul orar 17.00-21.00, de luni până miercuri”, a transmis primarul Slatinei, Emil Moţ.

De asemenea, medicii de familie vor primi, din partea municipalităţii, materiale de protecţie.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0