Pâinea sfinţită va fi distribuită în zilele de vineri şi sâmbătă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi distanţare socială
![]()
„Având în vedere numărul mare de cetăţeni de religie ortodoxă, pentru a nu exista riscul răspândirii cu noul coronavirus, MAI vine in sprijinul Bisericii Ortodoxe.
Pentru a oferi o alinare sipirituală vom ajuta Biserica la împarşirea sfintelor paşte cât si a luminii sfinte aduse de la Ierusalim.
Astăzi, am semnat împreuna cu Preafericitul Daniel, patriarhul BOR, un acord de susţinere şi sprijin din partea tuturor forţelor coordonate în starea de urgenţă, pentru stabilirea unor acţiuni comune cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Pâinea binecuvântata, sfinţită în Joia Mare, va fi distribuită credinciosilor vineri, 17 aprilie, şi sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul 7.00-17.00, în toate Parohiile Patriarhiei Române, în locuri special amenjate în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul bisericii şi voluntari, cu respectarea măsurilor de protecţie, măşti, mănuşi, si menţinerea distanţei sociale, exact ca la magazinele alimentare.
În declaraţia pe propria răspundere, credinciosul va face precizarea: pentru ridicarea Sfintelor Paşti de la biserică, şi se va trece denumirea lăcaşului de cult.
Poliţiştii, jandarmii, pompierii, poliţiştii locali vor asigura ordinea publică pe toată perioada distribuirii sfintelor paşte
Pentru credincioşii bolnavi, Paştile se va distribui la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă, sau duminică cu respectarea regulilor de distanţare socială şi a măsurilor de protecţie.
Distribuirea Luminii Sfinte, adusă de la Ierusalim, se va face de către voluntarii Parohiilor și echipajele de ordine publică și patrulelele sub coordonarea MAI, aflate în misiune, sâmbătă. Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei respectând regulile de distanțare socială, astfel încât să fie evitată aglomerația. În acest sens, doi sau trei locatari pot oferi Lumina Sfântă luată de voluntari. Dumnezeu să ocrotească România, Dumnezeu să ocrotească toți românii!”, a anunţat Marcel Vela.



COMMENTS