O femeie în vârstă de 78 de ani a fost găsită carbonizată, noaptea trecută, în locuința sa din comuna Gura Padinii, după ce un incendiu violent a cu
![]()
O femeie în vârstă de 78 de ani a fost găsită carbonizată, noaptea trecută, în locuința sa din comuna Gura Padinii, după ce un incendiu violent a cuprins casa în care trăia singură. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 00:20, când autoritățile au fost alertate printr-un apel la Numărul Unic 112, care anunța izbucnirea unui incendiu puternic și posibilitatea ca o persoană să fie surprinsă în interior.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje din cadrul Gărzii Vișina și Detașamentului Caracal, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea primelor forțe, locuința ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, focul manifestându-se violent în mai multe încăperi.
Concomitent cu misiunea de stingere, pompierii au încercat să asigure accesul în interiorul casei. Într-una dintre camere, au descoperit trupul proprietarei, decedată, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului. Din păcate, pentru femeie nu s-a mai putut face nimic, echipajul medical constatând decesul.
Incendiul a distrus bunurile din trei camere de locuit, tavanele din două camere și dintr-un hol, precum și aproximativ 80 de metri pătrați din acoperișul casei. Intervenția pompierilor pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative a durat aproximativ două ore și jumătate.
Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum deteriorat, care ar fi permis aprinderea materialelor combustibile din apropiere.
Reprezentanții ISU reamintesc cetățenilor că verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii. Depunerile de funingine pot lua foc sau pot bloca evacuarea fumului, crescând riscul de incendiu. De asemenea, coșurile de fum trebuie izolate termic față de elementele combustibile ale planșeului sau acoperișului, pentru a preveni producerea unor tragedii similare.
Foto sugestiv



COMMENTS