Un accident rutier s-a produs, duminică după-amiază, pe Drumul Național 7, pe raza localității Proieni, la kilometrul 211. La fața locului au interv
![]()
Un accident rutier s-a produs, duminică după-amiază, pe Drumul Național 7, pe raza localității Proieni, la kilometrul 211. La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Serviciului Rutier pentru gestionarea situației și efectuarea primelor cercetări.
Potrivit informațiilor preliminare, în eveniment a fost implicat un singur vehicul, respectiv un autotren condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetățean străin. Din primele verificări reiese că acesta ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în șanțul de pe marginea drumului.
În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu consumase alcool.
Pe durata intervenției, traficul rutier în zona accidentului s-a desfășurat alternativ, sub supravegherea polițiștilor, pentru a preveni alte incidente.
Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările producerii accidentului.




COMMENTS