Urmărire ca în filme la Turnu Măgurele. Șofer de 32 de ani, oprit cu focuri de armă după ce a lovit o autospecială de poliție

HomeEveniment

Urmărire ca în filme la Turnu Măgurele. Șofer de 32 de ani, oprit cu focuri de armă după ce a lovit o autospecială de poliție

Scene spectaculoase s-au petrecut luni seara, la Turnu Măgurele, unde un șofer care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor a fost urmărit p

Un bărbat, din Giuvărăşti, aflat sub influenţa alcoolului, a intrat cu maşina într-un stâlp de pe marginea drumului
Şofer de naţionalitate germană, prins pe Varianta Ocolitoare a municipiului Caracal cu 172 km/h
Şofer, sub control judiciar, după ce a încercat să ofere MITĂ 100 de euro unui agent din cadrul IPJ Olt
Distribuie acest articol

Loading

Scene spectaculoase s-au petrecut luni seara, la Turnu Măgurele, unde un șofer care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor a fost urmărit pe mai multe străzi și oprit abia după folosirea armamentului din dotare. În timpul urmăririi, bărbatul de 32 de ani a acroșat o autospecială de poliție, iar agenții au tras focuri de avertisment și apoi în pneurile mașinii pentru a-i bloca deplasarea.

Incidentul a avut loc în seara de 27 iulie, în jurul orei 20:00, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turnu Măgurele au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism. Șoferul a ignorat însă indicațiile oamenilor legii și și-a continuat deplasarea, determinând declanșarea unei urmăriri.

Pe parcursul intervenției, polițiștii au solicitat sprijinul colegilor din zonă și au decis să folosească dispozitivul Spike Strip pentru oprirea autoturismului. O autospecială a depășit mașina urmărită pentru a instala echipamentul în localitatea următoare.

În timpul acestei manevre, în timp ce autospeciala se afla în depășirea unui alt participant la trafic, șoferul urmărit ar fi accelerat și ar fi lovit în partea din spate mașina de poliție.

Urmărirea a continuat, iar polițiștii au recurs la folosirea armamentului din dotare. Au fost executate mai întâi focuri de avertisment, iar ulterior s-a tras în pneurile autoturismului, reușindu-se astfel imobilizarea acestuia.

La volan se afla un tânăr de 32 de ani, din municipiul Turnu Măgurele. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și pentru consumul de substanțe interzise, rezultatele fiind negative.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: