Ministerul Energiei face apel la populație, companii și instituții publice să reducă voluntar consumul de energie electrică în intervalul or
![]()
Ministerul Energiei face apel la populație, companii și instituții publice să reducă voluntar consumul de energie electrică în intervalul orar 19:00-23:00, până la 31 august 2026, pentru a diminua presiunea asupra Sistemului Energetic Național. Autoritățile subliniază că măsura este preventivă și are scopul de a evita restricțiile de consum și eventualele întreruperi în alimentarea cu energie, în contextul scăderii drastice a debitului Dunării și al opririi Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă.
Ministerul recomandă consumatorilor casnici să reprogrameze utilizarea aparatelor electrocasnice cu consum ridicat – precum mașinile de spălat, uscătoarele de rufe, boilerele electrice sau încărcarea autoturismelor electrice – în intervalul 11:00-17:00, când producția de energie din surse fotovoltaice este mai mare.
Totodată, populația este încurajată să evite folosirea simultană a mai multor aparate și să oprească luminile și echipamentele care nu sunt necesare, fără a afecta însă sănătatea, confortul termic sau funcționarea echipamentelor medicale.
Apelul vizează și marii consumatori industriali, companiile, instituțiile publice și prosumatorii cu sisteme de stocare, cărora li se recomandă măsuri similare pentru reducerea consumului în orele de vârf.
Autoritățile explică faptul că situația a fost generată de nivelul extrem de scăzut al Dunării, care a afectat funcționarea Centralei de la Cernavodă, motiv pentru care, din 31 iulie, este instituită stare de alertă la nivel național pentru gestionarea deficitului de producție de energie.



COMMENTS