Un tânăr de 22 de ani, din comuna Dobrosloveni, este cercetat de polițiști după ce, în noaptea de 4 octombrie, ar fi acroșat cu autoturismul
![]()
Un tânăr de 22 de ani, din comuna Dobrosloveni, este cercetat de polițiști după ce, în noaptea de 4 octombrie, ar fi acroșat cu autoturismul un vehicul staționat pe marginea unui drum din comuna Fărcașele. În urma accidentului au fost înregistrate doar pagube materiale, însă testarea cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit polițiștilor, evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 22:30, pe Drumul Județean 642. Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Osica de Sus au fost sesizați cu privire la producerea accidentului și s-au deplasat la fața locului.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autotursim condus de către un tânăr de 22 de ani din comuna Dobrosloveni, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un autoturism care se afla staționat pe marginea părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, transmite IPJ Olt.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.



COMMENTS