Polițiștii și reprezentanții mai multor instituții au desfășurat, joi, 12 noiembrie, activități de prevenire în unitățile de învățământ din
![]()
Polițiștii și reprezentanții mai multor instituții au desfășurat, joi, 12 noiembrie, activități de prevenire în unitățile de învățământ din orașul Corabia. Aproape 300 de elevi și 17 cadre didactice au participat la acțiuni de informare privind riscurile consumului de droguri, absenteismul școlar și prevenirea delincvenței juvenile.
Acțiunile au fost organizate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în colaborare cu reprezentanți ai mai multor instituții partenere, și au vizat atât incinta unităților de învățământ, cât și zonele din apropierea acestora.
La activități au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, Poliției orașului Corabia, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Criminalistic, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt și Biroului Județean de Poliție Transporturi Feroviare. Acestora li s-au alăturat reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Olt și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
Unul dintre principalele obiective a fost prevenirea consumului de droguri și a substanțelor cu efect psihoactiv, dar și a faptelor de port sau folosire fără drept a obiectelor periculoase. De asemenea, au fost urmărite prevenirea absenteismului școlar, a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, precum și identificarea unor eventuale încălcări ale legislației.
În discuțiile cu elevii, reprezentanții instituțiilor au insistat asupra importanței unui stil de viață sănătos, fără tutun, alcool sau droguri, dar și asupra necesității frecventării cursurilor cu prezență fizică și respectării prevederilor legale privind învățământul obligatoriu.
Trei școli și cinci operatori economici, verificați
În cadrul acțiunii au fost verificate trei unități de învățământ și cinci operatori economici, dintre care trei restaurante și cafenele și două unități de alimentație publică.
Totodată, au fost desfășurate 11 activități de informare, la care au participat 298 de elevi și 17 cadre didactice. Au mai fost organizate un instructaj pentru 18 cadre didactice și două instructaje cu personalul de pază.
Prin aceste acțiuni, instituțiile implicate urmăresc creșterea siguranței în mediul școlar, responsabilizarea elevilor și prevenirea comportamentelor de risc în rândul minorilor.



COMMENTS