Disconfort termic: temperaturi caniculare ce pot ajunge la 36 de grade

HomeActualitate

Disconfort termic: temperaturi caniculare ce pot ajunge la 36 de grade

Meteorologii au emis o informare de disconfort termic, valabilă până pe data de 1 iulie, ora 18.00. Temperaturile vor ajunge, în regiunile sudice şi sud-estice, până la 36 de grade, iar indicele de temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile ridicate se vor menţine şi în zilel următoare

22 de îmbolnăviri, în ultimele 24 de ore, duc Oltul la 769 de cazuri de la începutul pandemiei
O tânără de 32 de ani, din Olt, cu retard sever, a murit acasă în urma infecţiei Covid. Aparţinătorii au refuzat internarea
Salariat al APIA, Centrul Local Caracal, confirmat cu COVID-19. Toţi angajaţii vor efectua testarea
Distribuie acest articol

Loading

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă vreme deosebit de călduroasă, izolat caniculară, disconfortul termic fiind accentuat în special după-amiaza.

„Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară, marți (30 iunie) în regiunile sudice și sud-estice, unde temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar miercuri (01 iulie) și în cele vestice, unde vor fi maxime termice cuprinse, în general, între 32 și 34 de grade. Mai ales în zonele de câmpie din aceste regiuni, disconfortul termic va fi accentuat la amiază, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități”, anunţă ANM.

Potrivit Administraţiei Naţionale de meteorologie, disconfortul termic se va menține accentuat și în următoarele zile, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, mai ales în zonele de câmpie.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1