România a obținut o sumă impresionantă, de 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, a declarat președintele Klaus Iohannis la Bruxelles, unde s-a ajuns la un acord privind pachetul de redresare economică. Un acord extrem de important pentru România, a spus Iohannis.
![]()
„Este un acord extrem de important pentru România. După discuții foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile și patru nopți de negociere, am obținut pentru România o sumă impresionantă 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene. Au fost negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare.
Vom folosi această sumă de 80 miliarde de euro pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice.
O parte semnificativă din acești bani va fi folosită pentru redresare și relansare economică. Planul de relansare va fi prezentat UE pentru a primi fondurile. Ne-am pregătit bine, am obținut un rezultat frumos.
Este o zi importantă pentru România, pentru proiectul european, vom merge mai departe. Banii vor fi folosiți pentru reconstrucția României”, a declarat Klaus Iohannis.
Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro.
În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.
Sursa: digi24.ro



COMMENTS