Instabilitate atmosferică până marţi la ora 23.00. Oltul, sub cod galben

HomeActualitate

Instabilitate atmosferică până marţi la ora 23.00. Oltul, sub cod galben

Meteorologii au emis o atenţionare Cod Galben de instabilitate atmosferică, ce vizează judeţul Olt, care a intrat în vigoare în această dimineaţă. Sunt anunţate averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

LISTĂ. Cinci localităţi din Olt mai au incidenţa peste 3 cazuri la mia de locuitori
HARTĂ. Avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi viscol, în acest weekend
FOTO. Un tată, care îşi creşte singur cei 4 copii, şi o familie de pensionari, vor avea masa plină de Paşte
Distribuie acest articol

Loading

În intervalul 24 august, ora 10.00 – 25 august, ora 23.00, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă instabilitate atmosferică. Judeţul Olt se află sub atenţionare Cod Galben, iar cantităţile de apă pot ajunge până la 50 l/mp.

În intervalul menționat, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp”, transmite ANM.

Meteorologii anunţă că fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.

De asemenea, până la ora 24.00, mai este în vigoare un Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică, care vizează mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0