Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au luat cu forţa şi au urcat într-o maşină o femeie din Corabia. Răpirea a fost sesizată de către concubinul femeii. Autoturismul, în care se aflau patru bărbaţi, a fost identificat pe raza municipiului Caracal. Cele două persoane reţinute sunt fostul bărbat al femeii şi fiul acestuia.
![]()
La data de 1 septembrie 2020, un bărbat, de 56 de ani, din orașul Corabia, a sesizat prin SNUAU 112 faptul că mai multe persoane au pătruns în locuință și au urcat-o pe concubina sa într-un autoturism de culoare albă, împotriva voinței acesteia, plecând într-o direcție necunoscută.
„Polițiștii din cadrul Poliție orașului Corabia au acţionat cu celeritate și cu sprijinul polițiștilor caracaleni au depistat pe raza municipiului Caracal autoturismul respectiv, în care au fost identificați 4 bărbați, precum și concubina apelantului.
Astăzi, 2 septembrie , în urma audierilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii din cadrul Poliție orașului Corabia au reținut pentru 24 de ore doi bărbați, de 31 și respectiv, 50 de ani, ambii din municipiul Caracal, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și violare de domiciliu”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
În cursul zilei de mâine, aceștia vor fi prezentați Parchetului de lângă Judecătoria Corabia cu propunere de arestare preventivă.



COMMENTS