Scandal între două familii din Drăgăneşti-Olt. O tânără de 16 ani a obţinut ordin de protecţie împotriva unui băiat de 17 ani

HomeEvenimentRecomandate

Scandal între două familii din Drăgăneşti-Olt. O tânără de 16 ani a obţinut ordin de protecţie împotriva unui băiat de 17 ani

  Scandal între două familii din Drăgăneşti-Olt. Un tânăr, în vârstă de 17 ani, a intrat în curtea unei alte familii, pentru a se răfui cu pri

REVOLTĂTOR. Pacientă transportată cu căruţa, din cauza drumului impracticabil
O tânără, din judeţul Olt, ucisă cu sânge rece de partenerul de viaţă în Córdoba, Spania. Cei doi erau plecaţi la muncă
Atenţie şoferi! La nodul rutier de la Valea Mare, de pe DEx 12, există obligativitatea de a opri, pentru acordarea priorităţii
Distribuie acest articol

Loading

 

Scandal între două familii din Drăgăneşti-Olt. Un tânăr, în vârstă de 17 ani, a intrat în curtea unei alte familii, pentru a se răfui cu prietena sa în vârstă de 16 ani. În timpul încăierării, au fost distruse geamuri ale locuinţei. De asemenea, fata ar fi fost şi agresată. Poliţiştii au emis un ordin de protecţie şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare, violare de domiciliu, încăierare și distrugere.

 

Scandal miercuri seara, în jurul orei 22.00, în Drăgăneşti-Olt. Un bărbat a sesizat prin 112 faptul că mai multe persoane au pătruns în curtea locuinței sale, i-au distrus geamurile și l-au agresat fizic.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt, care, din primele cercetări, au stabilit faptul că un tânăr, de 17 de ani, din orașul Drăgănești-Olt, ar fi pătruns în curtea locuinței apelantului, unde i-ar fi adresat amenințări nepoatei acestuia, în vârstă de 16 ani, din municipiul Slatina și ulterior ar fi agresat-o fizic.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit faptul că alte patru persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani, toate din orașul Drăgănești-Olt, ar fi pătruns în curtea locuinței apelantului unde s-ar produs o încăierare cu apelantul și doi membri ai familiei acestuia, respectiv un bărbat de 36 de ani, din municipiul Slatina și un tânăr de 29 de ani, din orașul Drăgănești-Olt, în timpul căreia ar fi fost distruse două geamuri ale locuinței.

În urma evenimentului, toate persoanele implicate au refuzat să le fie acordate îngrijiri medicale de către echipajul medical sosit la fața locului.

În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului de 17 ani prin care i s-a impus să nu se mai apropie de tânăra de 16 ani și de locuințele acesteia și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare, violare de domiciliu, încăierare și distrugere.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale”, transmite IPJ Olt.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0