Echipe mixte de control, formate din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi reprezentanţi ai ISU Olt şi DSVSA Olt au verificat zonele aglomerate, centrele comerciale dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2. Doar în ultimele 24 de ore, s-au aplicat amenzi în valoare de 6.100 de lei.
Au fost verificate zonele aglomerate, centrele comerciale dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.
„La activităţile de verificare desfășurate ieri au participat peste 210 forţe de ordine, fiind verificate 115 societăți comerciale, precum şi 53 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1450 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 6.100 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, transmite IPJ Olt.
Autorităţile recomandă cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri.
COMMENTS