Copil de 3 ani înecat cu o bomboană, salvat de parinţi după sfaturile oferite la telefon de un pompier. Dialogul purtat între salvator şi mama victimei

HomeEveniment

Copil de 3 ani înecat cu o bomboană, salvat de parinţi după sfaturile oferite la telefon de un pompier. Dialogul purtat între salvator şi mama victimei

Un copil, în vârstă de 3 ani, a fost salvat de parinţi după ce s-a înecat cu o bomboană, acestia urmând sfaturile transmise prin telefon de un angajat ISU Gorj.

FOTO. Accident pe un drum din Dolj. O maşină s-a răsturnat pe carosabil, după impactul cu un alt autoturism
Două şoferiţe transportate la spital, după un accident petrecut pe DN 7, pe raza localităţii Călineşti
Atenţie la radarele pe trepied, astăzi, 4 august, pe drumurile din Olt
Distribuie acest articol

Loading

Pompierul Adrian Gheorghe a reuşit să îi calmeze pe adulţi si le-a transmis ce trebuie să facă pentru salvarea copilului în minutele importante ce fac diferenţa dintre viaţa si moarte. Întamplarea a fost facuta publică de ISU Gorj, pe pagina de Facebook

Copilul în varsta de 3 ani, înecat cu o bomboana, a fost salvat chiar de mama lui, la indicaţiile pompierului si ale unui barbat care a apelat 112.

Întamplarea a fost facuta publică de ISU Gorj, pe pagina de Facebook:

„- Alo! Pompierii suntem! Ce problemă aveţi?

La capatul celalalt al firului un barbat in toata firea, care abia putea sa spună: S-a înecat un copil domnule! Nu mai respira!

Adrian, colegul nostru, paramedic cu experienta, tocmai se intorsese de la o interventie si intrase in dispecerat sa-si faca raportarile. Aude conversatia dintre dispecer si barbat, ia castile de rezerva pe urechi si preia apelul:

– Cu ce s-a inecat copilul, domnule?

– Cu o bomboana, dar nu mai respira!

– Trebuie sa va calmati si, impreuna, sa incercam sa-l salvam! Ma auziti?

– Avem nevoie urgent de o ambulanta!

– Domnule, trebuie sa ma ascultati cu atentie! Ascultati-ma cu atentie, va rog!

– Da! Va ascult!

– Ce varsta are copilul?

– 3 ani, domnule!

– O sa va rog frumos sa-l luati in brate, si sa-l puneti pe bratul stang cu fata in jos, astfel incat palma mainii stangi sa-i sprijine barbia copilului! Ati inteles?

Ca un ecou, se auzeau cuvintele barbatului care dadea indicatiile primite unei alte persoane: „Pune-l cu fata in jos! Nu asa! Pe bratul stang! Asa e bine!”

Adrian se asigura ca, pana aici, lucrurile sunt in ordine:

– L-ati pus?

– Da, domnule!

– Acum, incercati sa-i aplicati copilului 5 lovituri cu podul palmei, intre omoplati, de jos in sus! Ati inteles? Trebuie sa-l loviti de jos in sus intre umeri!

Si, iar cuvintele barbatului ca un ecou: „Loviti-l intre umeri de jos in sus! De 5 ori!”

– Nu-si revine domnule! Nu respira! Nu mai ajunge ambulanta?

– Ambulanta este in drum spre dumneavoastra! Concentrati-va, va rog! Haideti sa mai incercam o data! Loviti-l pe copil in aceeasi pozitie! Ma auziti?

– Da, va aud!

– Loviti-l un pic mai tare cand va spun eu! Da?

– Da, domnule!

– Haideti! Acum!

Si in linistea care se asternuse in dispeceratul nostru, parca se auzea bataia din spatele copilului…

– Respira?

– Nu, domnule!

– Haideti! Inca o data!

Liniste deplina…

– Inca o data! Acum!

Si dintr-o data se aude plansul copilului si tipetele de bucurie ale celor care facusera echipa sa il salveze: „Respira! Respira! Si-a revenit!”

Toti cei din dispeceratul nostru respira usurati, dupa cateva minutele in care parca isi tinusera respiratia si traisera impreuna cu familia momentele de salvare ale copilului! Copilul a fost salvat chiar de mama lui, la indicatiile colegului nostru si ale domnului care a apelat 112, a avut stapanire de sine, nu s-a panicat si a contribuit enorm la salvarea copilului. Acum, copilul este in afara oricarui pericol!

Intr-o astfel de situatie, primele minute sunt vitale! Tocmai de aceea este foarte important ca fiecare dintre noi sa cunoastem cateva reguli minimale de acordare a primului ajutor calificat!”

Sursa: ziare.com

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0