Alocaţiile pentru copii vor ajunge la 214 lei pe lună. Anunţul ministrului Muncii făcut în Ajunul Anului Nou

HomeSocial

Alocaţiile pentru copii vor ajunge la 214 lei pe lună. Anunţul ministrului Muncii făcut în Ajunul Anului Nou

Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% din 1 ianuarie. Astfel, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani va creşte la 214 lei pe lună, a anunţat Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Angajatorii care trimit salariaţii în şomaj tehnic pot obţine informaţii legate de procedură prin telefon
Puţin peste 4.000 de persoane angajate prin AJOFM Olt, în primele opt luni ale anului
„Paşi spre viitor”, proiect cu fonduri europene pentru integrarea în societate a tinerilor proveniţi din sistemul de protecţie a copilului
Distribuie acest articol

Loading

Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a precizat că alocaţia pentru copiii cu vârste de până în doi ani, ca şi alocaţia pentru copiii cu handicap cu vârsta de maxim 18 ani, va creşte la suma de 427 de lei pe lună.

Pentru copiii până în 2 ani şi copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocaţiei va fi de 427 de lei lunar”, a scris Raluca Turcan, pe Facebook.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0