Meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu de averse și vijelii valabilă în cea mai mare parte a țării, sâmbătă între orele 12.00 și 2
![]()
Meteorologii au emis o avertizare Cod Portocaliu de averse și vijelii valabilă în cea mai mare parte a țării, sâmbătă între orele 12.00 și 23.00.
Potrivit ANM, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și local în Transilvania și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Aceasta se va manifesta prin vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale.
În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 35-50 l/mp și izolat 70 l/mp.
Sunt vizate județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Buzău, Brăila, Giurgiu, Ialomița, Călărași, Tulcea, Constanța și Ilfov.



COMMENTS