Un alt caracalean reţinut pentru că a încălcat ordinul de protecţie

HomeEveniment

Un alt caracalean reţinut pentru că a încălcat ordinul de protecţie

  După ce săptămâna trecut, un caracalean a vrut să se răzbune pe fosta soţie, care obţinuse un ordin de protecţie, punându-i foc la preşul de

Găneasa: Tată şi fiu, băgaţi în spital de cinci tineri. Cei doi au fost agresaţi în faţa porţii
Sfârşit cumplit pentru o bătrână din Olt. Femeia, de 81 de ani, s-a înecat într-un canal din Găneasa
FOTO. Patru persoane transportate la UPU Slatina, în urma accidentului de la Coteana
Distribuie acest articol

Loading

 

După ce săptămâna trecut, un caracalean a vrut să se răzbune pe fosta soţie, care obţinuse un ordin de protecţie, punându-i foc la preşul de la uşa apartamentului, în aceste zile, un alt bărbat, din municipiul Caracal, a încălcat ordinul de protecţie obţinut de soţie. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a fost reţinut.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Poliţia municipiului Caracal, au fost sesizați, pe data de 3 august, prin apel de urgenţă 112, de o femeie de 66 de ani, din localitate, cu privire la faptul că soțul ei, un bărbat, de 67 de ani, nu ar fi respectat ordinul de protecție.

În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, aceștia au constatat faptul că bărbatul de 67 de ani, din municipiul Caracal, nu ar fi  respectat ordinul de protecție emis de Judecătoria Caracal la data de 23 aprilie a.c., în sensul că în zilele de 02 și 03 august a.c., acesta ar fi pătruns în curtea locuinței apelantei și ar fi amenințat-o pe aceasta.

În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse, fiind continuate cercetările.

Totodată, în cursul aceleiași zile, pe numele bărbatului, polițiștii au emis o Ordonanță de Reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul  Inspectoratului de  Poliție Județean Olt”, transmite IPJ Olt.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal cu propuneri legale.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0