37 de permise de conducere ( dintre care 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 7 pentru depășire neregulamentară, 11 pentru nea
![]()
37 de permise de conducere ( dintre care 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 7 pentru depășire neregulamentară, 11 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehciulelor și 1 pentru folosirea telefonului mobil fără a utiliza sistemul ”mâini libere” ) au fost reţinute în cadrul unei razii organizate, astăzi, pe drumurile din Olt. La acţiune au participat pe lângă 80 de poliţişti olteni, poliţişti din rutieri din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Argeș, Vâlcea, Dolj și Teleorman.
Astăzi, în intervalul orar 07.00-11.00, poliţiştii Serviciului Rutier Olt şi cei ai structurilor rutiere și de ordine publică municipale şi orăşeneşti au acționat, în sistem integrat, sub coordonarea Direcției Rutiere, pe drumurile naționale și județene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În cadrul acțiunii au fost implicați peste 80 de polițiști olteni, în spijinul acestora venind și polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratelor Județene de Poliție Argeș, Vâlcea, Dolj și Teleorman.
„În urma activităților desfășurate au fost aplicate 445 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 121.657 de lei.
Totodată, au fost reținute 37 de permise de conducere ( dintre care 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 7 pentru depășire neregulamentară, 11 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehciulelor și 1 pentru folosirea telefonului mobil fără a utiliza sistemul ”mâini libere” ) și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare”, transmite IPJ Olt.

De asemenea, a fost constatată o infracțiune, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Un bărbat de 38 de ani, din comuna Pleșoiu, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în localitate, având o alcolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.



COMMENTS