O femeie, în vârstă de 28 de ani, dar şi doi copii, de doi, respectiv 4 ani, au ajuns la UPU Slatina, în urma unui accident rutier petrecut
![]()
O femeie, în vârstă de 28 de ani, dar şi doi copii, de doi, respectiv 4 ani, au ajuns la UPU Slatina, în urma unui accident rutier petrecut în această dimineaţă pe DJ 677, în afara localităţii Pleşoiu.
În această dimineaţă, s-a produs un eveniment rutier pe Drumul Județean 677, în afara localității Pleșoiu. Două autoturisme au fost implicate în accident, iar o femeie şi copiii săi au ajuns la spital.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că în eveniment au fost implicate 2 autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 50 de ani și un alt autoturism condus de o femeie, în vârstă de 28 de ani, în care se mai aflau 2 minori, în vârstă de 2 și 4 ani. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma evenimentului, femeia și cei 2 minori au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii efectuând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.



COMMENTS