Doi tineri din Teleorman, în vârstă de 21 şi 18 ani, au alimentat cu carburant autoturismul, la două staţii peco din Corabia, şi nu mai plăt
![]()
Doi tineri din Teleorman, în vârstă de 21 şi 18 ani, au alimentat cu carburant autoturismul, la două staţii peco din Corabia, şi nu mai plătit. De asemenea, cei doi au schimbat plăcuţele maşinii, fiind astfel acuzaţi de furt calificat şi punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat . Unul dintre ei a fost reţinut 24 de ore.
Polițiștii de investigații criminale, din cadrul Poliției orașului Corabia, au efectuat două percheziții domiciliare, în județul Teleorman, la locuințele a doi tineri bănuiți de furt calificat și infracțiuni rutiere.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 20-23 octombrie a.c., doi tineri, de 18 și 21 de ani, ambii din județul Teleorman, ar fi alimentat carburant, în valoare de 800 de lei, de la două stații peco din orașul Corabia, pe care nu l-ar fi plătit. Totodată, aceștia ar fi folosit două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, aparținând altor autoturisme, existând suspiciunea că au fost sustrase.
În urma probatoriului administrat, tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de furt calificat și două infracțiuni de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat „, transmite IPJ Olt.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
La activități au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman .



COMMENTS