Bobi Verdeş a format două echipe echilibrate valoric
![]()
După jocurile cu Muscelul Câmpulung şi Oltul Curtişoara, Vediţa Coloneşti a continua seria meciurilor de pregătire ale iernii cu un amical disputat tot în compania unei formaţii din Liga a IV-a. Real Bradu, echipă ce are în componenţă câţiva jucători care au evoluat în primele eşaloane ale fotbalului, dar care nu mai sunt la prima tinereţe, printre care Roberto Ayza şi Cosmin Năstăsie.
Jocul s-a încheiat cu o remiză, 0-0, la capătul unei partide în care Bobi Verdeş a trimis pe teren echipe diferite în cele două reprize, pentru a da şansa tuturor să evolueze.
„Un meci bun, un antrenament util, după o săptămână în care am avut şedinţe grele de pregătire. Mă aşteptam să suferim în atac, dar mă bucur că nu am luat gol. Nu-mi fac probleme în privinţa faptului că nu am reuşit să marcăm, pentru că am atacanţi buini şi golurile vor veni. Am întâlnit o echipă bună, cu jucători cu experienţă, una peste alta un test foarte util”, a declarat antrenorul echipei Vediţa Coloneşti, Bobi Verdeş.
După acest meci, echipa aflată sub comanda lui Bobi Verdeş va întâlni adversare mai bine cotate, miercuri, pe 12 februarie, urmând să joace cu CS Mioveni, formaţie ce activează în Liga a II-a.



COMMENTS