Scandal duminică seara, în jurul orei 22.00, într-un bar din oraşul Balş. Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a fost agresat de două persoane
![]()
Scandal duminică seara, în jurul orei 22.00, într-un bar din oraşul Balş. Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a fost agresat de două persoane. Poliţiştii au deschis dosar penal de lovire şi alte violenţe. De asemenea, cel agresat a sesizat, în ziua următoare, prin apel la 112, faptul că din maşina unuia dintre agresori s-ar fi auzit focuri de armă. Autoturismul, dar şi cele două persoane, au fost percheziţionate, însă poliţiştii nu au găsit arme.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, la data de 9 octombrie, ora 22.20, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată în timp ce se afla într-un local public din orașul Balș.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din orașul Balș, în timp ce se afla într-un local public, din aceeași localitate, ar fi fost agresat fizic de către două persoane, respectiv, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din orașul Balș și un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Slatina.
„În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ Olt.
Ulterior, la data de 10 octombrie, în jurul orei 21:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, din orașul Balș, a auzit mai multe zgomote puternice în apropierea locuinței sale.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din orașul Balș, în timp ce se afla la domiciliu, a observat trecând prin fața locuinței sale un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din orașul Balș, iar din direcția acestuia a auzit mai multe zgomote puternice, posibil de armă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat autoturismul implicat în eveniment, ocazie cu care s-a procedat la efectuarea controlului corporal a conducătorului auto și a pasagerului, precum și la percheziția autoturismului, nefiind identificate arme de foc.
În cauză, se efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, se mai arată în comunicatul IPJ Olt.



COMMENTS