Adolescenții erau supuși unor metode brutale, erau umiliți și înfometați. 14 persoane, inclusiv asistentul social, angajat al Protecției Copilului Maramureș, au fost trimise în judecată
![]()
Sub pretextul unui program de reeducare „în mijlocul naturii”, program social finanțat de statul german, adolescenții nemți veneau in Maramures si erau folosiți inclusiv pentru executarea de munci epuizante în gospodariile unor localnici, fiind supuși unor metode umilitoare, degradante, inclusiv ținerea în stare de sclavie.
Cele 14 persoane sunt acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, complicitate la infracțiunea de trafic de minori, trafic de persoane, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane, lipsire de libertate în mod ilegal, complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate, spalare a banilor, favorizarea faptuitorului si abuz in serviciu, potrivit unui comunicat de presa al DIICOT.
„În concret, tinerii au fost supuși unor tratamente profund abuzive, fiind traficați prin exploatare prin muncă, folosindu-se împotriva lor metode brutale, traumatizante (exercitarea repetată a unor acte de violență fizica extrema, amenintari, lipsire de libertate, incarcerare, supunerea la tratamente degradante si umilitoare, privarea de tratamente medicale in cazul celor care ar fi trebuit sa urmeze prescriptiile medicilor curanti, privarea de continuarea studiilor etc.).
Furnizarea serviciului social denumit asistenta si sprijin in reabilitarea sociala a copiilor si tinerilor cu probleme comportamentale Projekt Maramures, in baza caruia gruparea infractionala efectua aceste activitati, s-a realizat prin intermediul unei entități (nedefinibilă din punct de vedere juridic) intitulata Centrul Projekt Maramureș in localitatea Vișeu de Sus, judetul Maramures,” se arată în comunicatul de presă al DIICOT.
Acest centru este situat pe un vîrf de deal, într-o zona izolata, fara semnal GSM, foarte greu accesibil chiar si in conditii de vara, pe un drum forestier, fiind necesar un vehicul cu tractiune 4×4.
Până in orașul Vișeu de Sus, distanța este de 8 km, iar pe timp de iarnă, copiii erau practic izolați depinzând exclusiv de angajații centrului pentru eventualele deplasări în afara acestuia.
Desi unul dintre inculpati susținea ca următoarea fermă este la aproximativ 500 de metri, cea mai apropiata proprietate era imobilul aparținand inculpatului si soției sale.
„În cauză există probe că inculpații, profitand de programele de integrare socială finanțate de către statul german, au folosit cea mai mare parte a acestor fonduri în alte scopuri decât cele dedicate, însușindu-și sume de bani în mod ilicit,” mai spune DIICOT.
Copiii aduși în acest proiect erau luați de către statul german în custodie de la parintii acestora, după care erau incredintați direct catre „Projekt Maramures” (desi furnizorul serviciului social figura a fi o asociație) pentru a intra în acest „program de reabilitare”.
Potrivit acuzațiilor, adolescenții erau supusi unor metode dure si brutale, de asa-zisa educatie.
„Aceste metode au presupus in realitate aplicarea unor metode barbare asupra minorilor, prin aducerea si ținerea acestora in condiții de veritabila sclavie, fiind exploatați prin obligarea la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacitățile lor fizice si îndeplinirea unor servicii lucrative, exercitandu-se asupra lor acte de constrangere fizică adesea extremă (bătai repetate, privare de hrana, lipsire de libertate prin închiderea într-un așa-zis arest, exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinței lor și în ignorarea voită a unor consecințe grave pentru organismul lor, legarea cu funii, înhămarea la caruță alături de animale, ținerea deliberată a minorilor în ger și in frig sau in ploaie etc.) și verbală, constând în umilințe si acte specifice torturii,” precizează DIICOT.
Imediat dupa sosirea in centrul „Projekt Maramures”, adolescenții germani erau supuși în mod inevitabil unui program de izolare de aproximativ 3 săptămâni, fiindu-le aplicată una dintre metodele 1 la 1, 2 la 1 sau 3 la 1, în funcîie de comportamentul deviant pe care îl prezenta fiecare, în scopul „îmblanzirii” lor, aceasta fiind denumita perioada de adaptare.
Potrivit procurorilor, pentru a oferi un aspect de legalitate activităților desfășurate de către centru, în cadrul grupului infracțional ar fi fost cooptat și Marcel Vasile Iusco, asistent social de la Direcția de Protecția Copilului Maramureș, desemnat manager de caz în privința serviciului social prestat în cadrul „Centrului de asistență și sprijin pentru reabilitarea socială a copiilor și tinerilor cu probleme comportamentale” Projekt Maramures din Vișeu de Sus.
„Inculpatul a sprijinit activitatea grupului infracțional începând cu anul 2015 și până în luna august 2019. Deși avea cunostință de faptul că respectivul centru nu era licențiat să funcționeze în condițiile impuse de lege ca si serviciu rezidențial, inculpatul nu a îndrumat responsabilii acestui centru în vederea licențierii,” se mai arată în comunicatul DIICOT.
De asemenea, Iusco a efectuat controale la Centrul „Projekt Maramures”, însa nu ar fi sesizat și nu ar fi solicitat lămuriri cu privire la copiii care erau dați în plasament, nu ar fi întocmit niciun fel de sesizare cu privire la minorii gasiți în centru, care se aflau acolo înainte de solicitarea plasamentului acestora de către autoritatile germane și ar fi întocmit rapoarte de control neveridice, fără a face verificări efective cu privire la situația acestora.
Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Maramureș.



COMMENTS