UPDATE. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânărul se află în stare de recidivă postcondamnatorie și mai este cercetat
![]()
UPDATE. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânărul se află în stare de recidivă postcondamnatorie și mai este cercetat în trei dosare penale pentru infractiuni rutiere. Acesta a fost reţinut 24 de ore şi plasat în Arestul IPJ Olt.
Un tânăr, de 31 de ani, din Slatina, a fost depistat azi-noapte, pe strada Crişan, la volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, a refuzat testarea alcooltest, cât şi prelevarea de mostre biologice.
Un tânăr, din Slatina, este cercetat pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, după ce a fost prins, azi-noapte, în trafic, pe o stradă din Slatina.
„În jurul orei 01:40, polițiștii Biroului Rutier Slatina au depistat pe strada Crișan, din municipiul Slatina, un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat.
Politistii i-au solicitat tânărului testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat atât testarea alcooltest cât și prelevarea de mostre biologice, la o unitate spitaliceasca.
În cauză, pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, transmite IPJ Olt.



COMMENTS