O femeie, în vârstă de 35 de ani, şi fiica sa de 7 ani, din Tufeni, judeţul olt, au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost i
![]()
O femeie, în vârstă de 35 de ani, şi fiica sa de 7 ani, din Tufeni, judeţul olt, au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier pe DN 65, la Albota. Din primele cercetări, un autocamion a intrat în autoturismul condus de femeie, care a fost proiectat într-un alt autovehicul de mare tonaj.
Polițiștii Serviciului Rutier Argeş au stabilit că un bărbat de 31 de ani, din Rătești, care conducea un autocamion pe DN 65 pe raza localității Albota, din direcția Slatina spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul nepăstrării distanței regulamentare, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 35 de ani, din comuna Tufeni, județul Olt.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autocamion, care circula în fața acestuia, condus de un bărbat de 33 de ani.
„În urma accidentului au suferit leziuni conducătoarea autoturismului, precum și o minoră de 7 ani, ambele din Tufeni, județul Olt.
Totodată, conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, transmite IPJ Argeş.



COMMENTS