Un bărbat, în vârstă de 77 de ani, din Craiova, a intrat într-un podeţ, pe DJ 561, în comuna Cerăt. În urma evenimentului, şoferul, cât şi s
![]()
Un bărbat, în vârstă de 77 de ani, din Craiova, a intrat într-un podeţ, pe DJ 561, în comuna Cerăt. În urma evenimentului, şoferul, cât şi soţia sa, în vârstă de 72 de ani, aflat în maşină, au fost transportaţi la spital.
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Segarcea au fost sesizați, astăzi, 16 aprilie, ora 12.10, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 561, în comuna Cerăt.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, un bărbat, de 77 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561, în comuna Cerăt, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un podeț.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și o femeie de 72 de ani, tot din municipiul Craiova, pasager în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.
„Conducătorul auto nu a putut fi testat alcoolscop la fața locului, urmând a-i fi recoltate mostre biologice.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, transmite IPJ Dolj.
Foto: INFO TRAFIC CRAIOVA ŞI DOLJ



COMMENTS