O minoră, în vârstă de 12 ani, instituţionalizată într-o căsuţă de tip familial, din Slatina, s-a aruncat de la etajul IV al blocului de pe
![]()
O minoră, în vârstă de 12 ani, instituţionalizată într-o căsuţă de tip familial, din Slatina, s-a aruncat de la etajul IV al blocului de pe strada Zmeurei. Copila a supravieţuit căderii, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, şi ulterior transferată la Craiova.
Incidentul s-a petrecut duminică, 16 aprilie, în ziua de Paşte, în jurul orei 17.25. Copila se afla în centrul de plasament, apartamentul fiind situat la etajul IV al unui bloc de pe strada Zmeurei. Fata se afla de puţin timp în centrul DGASPC Olt, de aproximativ trei săptămâni, fiind adusă pentru faptul că fugea foarte des de acasă, potrivit spuselor directorului DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca.
„Este un incident regretabil. Ce pot spune la momentul acesta este că am demarat propria ancheta, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. În apartament se aflau cinci copii, sub supravegherea personalului de serviciu, o persoană pe tură. Copiii au mâncat, au sărbătorit Paştele, iar pe la ora 17.00, din câte am înţeles le-ar fi spus celorlaţi copii că ar vrea să iasă afara…Se afla la noi de aproximativ trei săptămâni, pentru că fugea foarte des de acasă”, a precizat directorul DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca.
Potrivit reprezentanţilor DSGASPC Olt, în căsuţa de tip familial de pe strada Zmeurei nu se află copii cu dizabilităţi psihice.
Fata a fost transferată la Craiova, se află pe secţia ATI, starea ei fiind echilibrată. Poliţia a deschis un dosar de vătămare corporală din culpă.
„La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina și echipaje de prim-ajutor.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că o minoră, în vârstă de 12 ani, din comuna Milcov, ar fi căzut de la etajul unui bloc, situat pe strada Zmeurei, din muicipiul Slatina.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătamare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ Olt.



COMMENTS
[…] noi de aproximativ trei săptămâni, pentru că fugea foarte des de acasă”, a declarat, pentru newsflux.ro, directorul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, Rădiţa […]
[…] de aproximativ trei săptămâni, pentru că fugea foarte des de acasă”, a declarat, pentru newsflux.ro, directorul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, Rădiţa […]
[…] de aproximativ trei săptămâni, pentru că fugea foarte des de acasă”, a declarat, pentru newsflux.ro, directorul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, Rădiţa […]