Legenda Rapidului, Fane Ţîră (57 de ani), este noul antrenor secund al echipei CSM Slatina. Acesta s-a ocupat, în ultima perioadă, de grupel
![]()
Legenda Rapidului, Fane Ţîră (57 de ani), este noul antrenor secund al echipei CSM Slatina. Acesta s-a ocupat, în ultima perioadă, de grupele de juniori ale Academiei Voluntari, iar alături de Daniel Oprescu a mai lucrat la echipele de juniori ale României. Fane Ţîră a antrenat o bună perioadă de timp în străinătate, în ţările arabe, alături de Ilie Balaci, dar şi în Kuweit şi Cipru, împreună cu Mihai Stoichiţă.
CSM Slatina l-a cooptat în staff-ul tehnic pe Fane Ţîră (57 de ani). Fosta legendă a echipei Rapid Bucureşti a mai lucrat cu tehnicianul principal al divizionarei secunde slătinene, Daniel Oprescu, la echipele de juniori ale României.
„Relaţia pe care am avut-o cu Daniel Oprescu, la lotul naţional de juniori, a fost una deosebită. A văzut că suntem pe aceeaşi lungime de undă şi a considerat că putem lucra împreună. Proiectul este unul frumos, mă bucur că sunt oameni serioşi la acest club şi că fac parte din staff-ul acestei echipe”, a precizat Fane Ţîră, despre venirea în staff-ul tehnic al divizionarei secunde slătinene.
În ultimii ani, Fane Ţîră s-a ocupat de pregătirea unor grupe din cadrul Academiei de Fotbal Voluntari, însă cariera lui de antrenor este legată de ţările arabe.
„Am fost plecat mai mult de zece ani de zile în străinătate. Am antrenat cu cu Ilie Balaci în ţările arabe. Am fost la Al-Hilal, la Al Nassr, în Arabia Saudită, în Qatar, după aceea cu Mihai Stoichiţă la echipa naţională a Armeniei, dar şi la echipa de club Pyunik Erevan. Am revenit în ţară la Oţelul Galaţi, tot cu Mihai Stoichiţă, după aceea la echipa naţională a Kuweitului. Am mai antrenat împreună în Cipru, iar ultima în ultima perioadă am fost la Academia Voluntari, unde m-am ocupat de grupele de juniori”, a mai spus Ţîră, despre cariera de antrenor.
Fane Ţîră a evoluat pentru Rapid Bucureşti timp de zece ani, în perioada 1984-1988 şi 1990-1995. Fostul mare atacant a mai evoluat în cariera de jucător pentru Victoria Bucureşti şi Jiul Petroşani.



COMMENTS