Cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, Ep
![]()
Cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Presfinţitul Sebastian i-a acordat senatorului Liviu Voiculescu distincţia „Crucea Oltului”, pentru sprijinul acordat lucrărilor de la Catedrala Episcopală.
„Am fost prezent astăzi (n.red 16 august) la Mănăstirea Brâncoveni, ctitorie a Sfinților Martiri Brâncoveni, ocazie cu care Preasfințitul Sebastian, Episcop al Slatinei și Romanaților mi-a acordat cea mai inaltă distincție, Crucea Oltului, pentru sprijinul acordat lucrărilor de la Catedrală Episcopală.
De asemenea Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiescopiei Vadului, Feleacului și Clujului mi-a oferit un mic dar, cartea “Brațele părintești”.
Este o mare onoare pentru mine și o împlinire sufletească să primesc aceste semne de prețuire și binecuvântare.
Doamne Ajută!”, a transmis senatorul Liviu Voiculescu.

Pentru a cinsti memoria Brâncovenilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, iar Calendarul ortodox marchează sărbătoarea Sfinţilor martiri Brâncoveni (declaraţi sfinţi pe 20 iunie 1992, de către Biserica Ortodoxă Română), fiind prăznuiţi pe 16 august pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Martirii Brâncoveni sunt oficial ocrotitorii Olteniei din 2008, de la înfiinţarea Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor.



COMMENTS