79 de olteni, amendaţi pentru că nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei

HomeActualitate

79 de olteni, amendaţi pentru că nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei

Forţele de ordine continuă controalele cu privire la respectarea orodnanţelor militare. Astfel, în ultimele 24 de ore, peste 550 de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari s-au aflat pe străzi. 79 de persoane au fost amendate pentru nerespectarea măşurii privind restricţionarea circulaţiei. De asemenea, pe linia combaterii criminalităţii economice au fost aplicate două amenzi, în valoare totală de de 10.000 de lei

Constantin Popescu, preşedinte sindicat Alro Slatina: „Halele de electroliză se închid pe rând, avem deja 30 de cuve închise”
VIDEO&FOTO. Probe spectaculoase pentru demonstrarea abilităţilor în cadrul unui concurs destinat pompierilor olteni
Cei care aleg cariera militară pot opta pentru posturi de soldat/gradat profesionist în două unităţi militare din Caracal
Distribuie acest articol

Loading

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, execută zilnic misiuni de ordine publică pentru respectarea tuturor normelor legale instituite pe perioada stării de urgență.

În ultimele 24 de ore, 550 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

Astfel, a fost verificat modul de respectare a măsurilor de izolare în cazul a peste 1500 de persoane și au fost verificate 31 de societăți comerciale.

Au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de peste 82.000 lei.

În urma controalelor efectuate, în domeniul combaterii criminalității economice, în data de 1 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 lei.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0