Accident grav pe DN 7, în localitatea Seaca- Călimăneşti, din judeţul Vâlcea. În eveniment sunt implicate două TIR-uri şi un autoturism. Tra
![]()
Accident grav pe DN 7, în localitatea Seaca- Călimăneşti, din judeţul Vâlcea. În eveniment sunt implicate două TIR-uri şi un autoturism. Traficul este blocat.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 7, la kilometrul 189+500 metri, localitatea Seaca, județul Vâlcea, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule.
Persoanele implicate urmează a fi evaluate medical. Circulația rutieră este blocată, iar valorile de trafic sunt în creştere.
O persoană încarcerată
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului rutier forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și SVSU Călimănești, cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și 2 ambulanțe SAJ.
„Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în accidentul rutier sunt implicate un autoturism și 2 autotrenuri, iar o persoană a fost incarcerată (într-un autotren).
Victima încarcerată, de sex masculin, a fost extrasă rapid de salvatorii vâlceni și a fost predată, conștientă și cooperantă, echipajelor medicale.
În urma evenimentului rutier, 3 persoane au primit îngrijiri medicale, iar 2 dintre acestea au fost transportate la UPU Vâlcea”, transmite ISU Vâlcea.
Se estimează reluarea normală a circulației în jurul orei 22:00.
FOTO: DRDP Craiova





COMMENTS