UPDATE: Din nefericire, copilul în vârstă de 3 ani a decedat la spital. Accident grav pe DN 7, în localitatea Bujoreni. Două maşini sunt imp
![]()
UPDATE: Din nefericire, copilul în vârstă de 3 ani a decedat la spital. Accident grav pe DN 7, în localitatea Bujoreni. Două maşini sunt implicate în eveniment. Din impact, au rezultat şapte victime, printre care o minoră, găsită în stop cardiorespirator.
Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și de prim ajutor, la un accident rutier, în localitatea Bujoreni, DN 7.
S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o autospecială SMURD, precum și 3 ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic.
„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme și 8 persoane. Au fost evaluați medical toți participanții la trafic din cele 2 autovehicule, ulterior 7 persoane fiind transportate la spital, dintre care o victimă minoră în stop cardio-respirator.
Nu au fost persoane încarcerate”, transmite ISU Vâlcea.
De asemenea, pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, prin deconectarea bornelor bateriilor celor două autovehicule.




COMMENTS