Un bărbat din Râmnicu Vâlcea, păgubit cu 32.000 de lei după ce a apelat la serviciile unei prostituate. Două persoane au fost reținute

HomeEveniment

Un bărbat din Râmnicu Vâlcea, păgubit cu 32.000 de lei după ce a apelat la serviciile unei prostituate. Două persoane au fost reținute

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut două persoane suspectate că ar fi implicate

Un bărbat, de 38 de ani, depistat conducând fără permis pentru nicio categorie de vehicule în Râmnicu Vâlcea
Accident provocat de un şofer de 80 de ani, în Râmnicu Vâlcea. Două persoane rănite
Accident cumplit în Râmnicu Vâlcea. Două persoane carbonizate, după ce maşina condusă cu 185 km/h s-a izbit de ţevile de termoficare şi a luat foc
Distribuie acest articol

Loading

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut două persoane suspectate că ar fi implicate într-un furt de mare valoare, petrecut în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2025.

Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 38 de ani din Râmnicu Vâlcea ar fi contactat telefonic o femeie pentru a întreține relații sexuale contra cost. Întâlnirea nu s-a încheiat însă așa cum anticipa bărbatul. Femeia i-ar fi sustras telefonul mobil și cheia autoturismului, profitând ulterior de accesul la dispozitiv pentru a realiza mai multe transferuri bancare neautorizate.

Prejudiciul estimat de polițiști se ridică la aproximativ 32.000 de lei, suma fiind transferată prin intermediul unei aplicații bancare instalate pe telefonul furat.

În timpul investigațiilor, polițiștii au pus în aplicare două mandate de aducere în județul Călărași, cu suportul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. La sediul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au fost conduse două persoane: o femeie de 20 de ani și un bărbat de 28 de ani.

În urma administrării probatoriului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore.

– Femeia este cercetată pentru furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată și acces ilegal la un sistem informatic.
– Bărbatul este cercetat pentru proxenetism și tentativă la furt calificat.

Amândoi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Cei doi urmează să fie prezentați astăzi procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru stabilirea măsurilor legale care se impun.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0