Premierul Ilie Bolojan a declarat în cadrul Adunării Asociației Comunelor din România (ACoR), că administrația publică locală și centrală vo
![]()
Premierul Ilie Bolojan a declarat în cadrul Adunării Asociației Comunelor din România (ACoR), că administrația publică locală și centrală vor trebui să treacă prin schimbări profunde, în contextul unor dezechilibre bugetare majore. Declarațiile au fost făcute în fața primarilor nemulțumiți de reforma administrativă, în aceeași zi în care mii de primării din țară și-au suspendat activitatea timp de două ore, în semn de protest față de politicile Guvernului.
Prezent la reuniunea ACoR, premierul a subliniat că participarea sa la eveniment este un gest de respect față de administrația locală, amintind de experiența sa anterioară ca primar și președinte de Consiliu Județean.
„Era o chestiune de respect din partea mea să particip azi la ACoR, având în vedere că am fost trei mandate primar și un mandat președinte de CJ. Știu care sunt problemele și vă asigur de respectul meu, știind cât de dificil este să gestionezi problemele unei comunități cu resurse reduse, situație în care, din păcate, se află o bună parte dintre dumneavoastră”, a afirmat Ilie Bolojan.
Premierul a transmis însă un mesaj tranșant în privința viitorului administrației publice, arătând că actualul context economic nu mai permite menținerea practicilor din trecut.
„Voi fi foarte deschis cu dumneavoastră și cred că trebuie să plecăm de la o realitate: lucrurile în administrația locală, dar și în cea centrală, nu vor mai putea fi așa cum eram obișnuiți să fie până acum”, a declarat șeful Executivului.
Deficitele bugetare, motivul schimbărilor
Ilie Bolojan a explicat că principalele cauze ale reformelor anunțate sunt deficitele bugetare ridicate, asumate de guvernele României în fața partenerilor internaționali.
„Avem niște deficite foarte mari pe care guvernele noastre s-au angajat să le corecteze și pe care, dacă ne dorim să rămânem în niște echilibre financiare generale în țara noastră, va trebui să le urmărim în anii următori”, a precizat premierul.
Transferuri limitate către autoritățile locale
Totodată, premierul a avertizat că posibilitatea Guvernului de a suplimenta fondurile alocate administrațiilor locale este una extrem de redusă, indiferent de configurația politică viitoare.
„Capacitatea guvernelor de a crește transferurile către autoritățile locale este foarte scăzută, indiferent cine este premier și indiferent ce coaliție vom avea în România în anii următori. Suntem într-o situație în care, dacă facem comparații cu administrațiile din alte țări europene, avem indicatori care, pentru orice om rațional, ar trebui să ne pună pe gânduri”, a mai spus Ilie Bolojan.



COMMENTS