O femeie de 83 de ani din Craiova a rămas fără peste 20.000 de lei, după ce a fost păcălită de indivizi care s-au dat drept rude aflate în nevoie. P
![]()
O femeie de 83 de ani din Craiova a rămas fără peste 20.000 de lei, după ce a fost păcălită de indivizi care s-au dat drept rude aflate în nevoie. Polițiștii au intervenit rapid și au reușit să-i identifice și să-i rețină pe suspecți.
Ieri, polițiștii Secției 2 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați de 36 și 42 de ani, din Constanța, precum și un tânăr de 22 de ani, din comuna Chirnogi, județul Călărași. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, comisă prin cunoscuta metodă „Accidentul”.
Totul s-a petrecut în cursul zilei de 13 ianuarie, când oamenii legii au fost sesizați de o femeie de 83 de ani, din municipiul Craiova, care a reclamat că a fost înșelată de persoane necunoscute. Victima le-ar fi oferit acestora suma de aproximativ 20.060 de lei.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că femeia a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a dat drept membru al familiei. Acesta i-a spus că este internat în spital și are nevoie urgentă de bani pentru o intervenție chirurgicală.
La scurt timp după apel, la locuința victimei s-a prezentat un alt bărbat, căruia femeia i-a înmânat suma solicitată, crezând că își ajută o rudă aflată în dificultate.
În urma activităților investigative, polițiștii au reușit identificarea celor trei suspecți, care au fost conduși la sediul poliției pentru audieri. Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.
Ulterior, cei trei au fost prezentați instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii reamintesc cetățenilor să manifeste prudență în fața apelurilor telefonice suspecte și să verifice întotdeauna informațiile primite, pentru a nu deveni victime ale acestui tip de înșelăciune.



COMMENTS