Urmărire în trafic pe străzile din Craiova: șofer fără permis, prins după ce a fugit de polițiști

HomeEveniment

Urmărire în trafic pe străzile din Craiova: șofer fără permis, prins după ce a fugit de polițiști

Scene ca în filme pe străzile din Craiova, după ce un șofer a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și a încercat să scape accelerând. Incide

Cei trei bărbaţi care l-au omorât, în propria casă, pe afaceristul din Sibiu, ar fi din Dolj
Accident pe DJ 546 A, în afara localităţii Schitu. O femeie, de 42 de ani, a intrat într-un cap de pod
Momente de panică la un spectacol de circ din Craiova: un acrobat a căzut de la patru metri înălțime
Distribuie acest articol

Loading

Scene ca în filme pe străzile din Craiova, după ce un șofer a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și a încercat să scape accelerând. Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 18 mai, în timpul unor acțiuni desfășurate de polițiștii doljeni în cadrul Săptămânii naționale a siguranței rutiere.

Polițiștii Secției 5 Poliție Craiova, aflați în misiune pentru supravegherea și controlul traficului rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Constantin Brâncoveanu, din municipiu. Șoferul nu s-a conformat indicațiilor oamenilor legii și a mărit viteza de deplasare, încercând să scape.

Polițiștii au pornit imediat în urmărirea autoturismului, acțiunea încheindu-se pe strada Gheorghe Doja, unde conducătorul auto a fost blocat și oprit.

În urma legitimării și a verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au stabilit că la volan se afla un bărbat de 37 de ani, din Craiova, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Acțiunea face parte din seria activităților desfășurate de polițiștii rutieri doljeni în ultimele 24 de ore pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic. În cadrul controalelor, au fost aplicate peste 110 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 40.000 de lei, iar șapte conducători auto au fost scoși din trafic după ce au fost considerați un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: