O garsonieră din orașul Balș a fost cuprinsă de flăcări, după ce copiii s-ar fi jucat cu focul în interiorul locuinței. Pompierii au intervenit prompt
![]()
O garsonieră din orașul Balș a fost cuprinsă de flăcări, după ce copiii s-ar fi jucat cu focul în interiorul locuinței. Pompierii au intervenit prompt pentru lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea acestuia și să evite producerea unor victime.
Pompierii din cadrul Stației Balș și Detașamentului Slatina au intervenit de urgență în orașul Balș pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o garsonieră. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și o autospecială pentru primă intervenție.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum și afecta bunurile aflate în interiorul garsonierei. Intervenția rapidă a pompierilor a permis localizarea și lichidarea focului înainte ca acesta să se extindă la alte locuințe.
În urma incendiului au fost distruse bunurile din garsonieră, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jocul copiilor cu focul, un comportament care continuă să reprezinte un factor de risc major pentru producerea unor astfel de evenimente.
Pompierii reamintesc părinților importanța supravegherii copiilor și a educării acestora cu privire la pericolele utilizării focului, pentru prevenirea unor situații care pot avea consecințe grave.



COMMENTS