12 din cele 35 de persoane testate pozitiv sunt din focarul Spitalului de Psihiatrie Schitu. este vorba despre 9 pacienţi şi trei angajaţi ai unităţii
![]()
Cât priveşte situaţia la nivel naţional, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 1.415 infectări.
„În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.
Totodată, până astăzi, 2.904 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
„În intervalul 13.08.2020 (10:00) – 14.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (29 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Caraș – Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani.
43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități”, se mai artă în comunicatul autorităţilor.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.431 Dintre acestea, 473 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.478.056 de teste. Dintre acestea 22.914 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.439 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.475 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 4.873 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 14 august.
Pe teritoriul României, 8.799 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.179 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.859 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 77 de persoane.



COMMENTS