Un alt muncitor şi-a găsit sfârşitul în timpul serviciului. ITM Olt anchetează modul în care un angajat al unei societăţi de instalaţii electrice din judeţul Cluj, care efectua lucrări în Slatina, şi-a pierdut viaţa în timpul unor lucrări de pe raza oraşului. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a căzut de pe un stâlp, de la aproximativ 12 metri înălţime.
![]()
Sfârşit tragic pentru un bărbat, angajat al unei societăţi din Cluj, care efectuează lucrări de reparaţii electrice pe raza localităţii Slatina. Muncitorul şi-a pierdut viaţa după ce a căzut de la 12 metri înălţime, de pe un stâlp. Evenimentul s-a petrecut la începutul lunii ianuarie.
„În data de 05.01.2021, un salariat al unei societăți comerciale de instalații electrice din judeţul Cluj, în vârstă de 55 ani, în timp ce efectua lucrări , aflându-se pe o consolă a unui stâlp metallic, la o înălțime de 12 metri, s-a dezechilibrat și a cazut pe sol, la o înălțime de 2 metri de baza stâlpului, fapt ce a dus la decesul acestuia. Evenimentul a avut loc pe raza localității Slatina”, a precizat Bogdan Ţucă, purtător de cuvânt al ITM Olt.
Tot luna trecută, un şofer care transporta fier beton pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti, a murit strivit de propriul camion, pe care încerca să-l repare.



COMMENTS