Ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței. Care sunt condițiile pentru sezonul rece 2026–2027

HomeRecomandateSocial

Ajutor de la stat pentru încălzirea locuinței. Care sunt condițiile pentru sezonul rece 2026–2027

  Persoanele și familiile cu venituri reduse pot depune, începând din luna octombrie, cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea

DSP Olt recomandă vaccinarea antigripală. Din 2 octombrie începe perioada de supraveghere a bolilor din sezonul rece
Sezonul rece începe fără cazuri de gripă în Olt, dar cu peste 800 de viroze şi pneumonii
Spitalele din Olt, tot mai aglomerate: aproape 100 de internări doar pentru pneumonii
Distribuie acest articol

Loading

 

Persoanele și familiile cu venituri reduse pot depune, începând din luna octombrie, cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026–2027, precum și de suplimentul pentru energie, acordat pe tot parcursul anului. Sprijinul se acordă în funcție de veniturile solicitanților, de sursa de încălzire utilizată și de îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

 

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, în baza Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a normelor metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 1154/2022.

Sprijinul financiar este destinat persoanelor vulnerabile care își încălzesc locuințele cu energie termică furnizată în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau combustibili solizi și/sau petrolieri. Ajutorul se acordă pentru un singur sistem de încălzire, respectiv cel principal utilizat în locuință.

Cine poate beneficia de ajutor

Pentru a primi sprijinul, solicitanții trebuie să îndeplinească anumite condiții de venit. Astfel, venitul mediu net lunar nu trebuie să depășească:

  • 386 de lei pe persoană, în cazul familiilor;
  • 053 de lei, în cazul persoanelor singure.

De asemenea, solicitanții trebuie să îndeplinească celelalte condiții prevăzute de lege și să nu dețină bunuri sau proprietăți care îi exclud de la acordarea ajutorului.

Suplimentul pentru energie se acordă tot anul

Pe lângă ajutorul pentru încălzire, consumatorii vulnerabili pot beneficia de un supliment pentru energie, acordat lunar, pe tot parcursul anului, inclusiv în sezonul rece.

Cuantumul acestuia diferă în funcție de sursa de energie utilizată:

  • 30 de lei pe lună pentru energia electrică, prin compensarea facturii;
  • 10 lei pe lună pentru gaze naturale, prin compensarea facturii;
  • 10 lei pe lună pentru energia termică, prin compensarea facturii;
  • 20 de lei pe lună pentru combustibili solizi și/sau petrolieri, sumă acordată titularului.

În cazul persoanelor pentru care energia electrică reprezintă singura sursă de energie utilizată, suplimentul este de 70 de lei pe lună.

Unde se depun cererile

Cererea și declarația pe propria răspundere se completează și se depun la primăria localității în care se află locuința solicitantului. Formularele pot fi obținute de la sediul autorității publice locale sau de pe site-urile agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială.

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței se face în baza dispoziției primarului.

Cum se plătesc ajutoarele

Plata sprijinului este efectuată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin intermediul agențiilor teritoriale.

Pentru energia termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale și energie electrică, sumele sunt decontate lunar furnizorilor și scăzute din valoarea facturilor.

În cazul combustibililor solizi și/sau petrolieri, ajutorul aferent întregului sezon rece sau lunilor rămase din sezon, în funcție de momentul depunerii cererii, se acordă integral, într-o singură tranșă, în luna decembrie.

ANPIS încurajează persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale să depună cererile pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie.

Print Friendly, PDF & Email

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: