Alexandru Rafila a avertizat că în acest moment nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea COVID-19. În direct la
Alexandru Rafila a avertizat că în acest moment nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea COVID-19. În direct la România TV, ministrul Sănătăţii a subliniat că este recomandată protejarea persoanelor vulnerabile.
Medicul Alexandru Rafila a reacţionat după ce a fost întrebat despre creşterea numărului de infecţii COVID-19 în Germania, care se confruntă chiar şi cu 100.000 de cazuri pe zi.
„Da, în Germania sunt foarte multe cazuri. Să vedem ce se va întâmpla. Acum, tabloul epidemiologic nu e chiar similar între Germania şi România.
La noi am avut câteva valuri mai intense de îmbolnăvire. Problema este generată de faptul că nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea şi nici chiar combinaţia dintre cele două. În cazul meu, m-am infectat, apoi mi-am făcut trei doze de vaccin. Astfel de persoane se pot îmbolnăvi pentru că transmisibilitatea care era iniţial oprită de vaccin în momentul de faţă nu mai este influenţată decât în mică măsură.
Ce s-a remarcat în Germania şi în alte ţări unde sunt multe cazuri este că formele grave sunt destul de puţine. De asta se recomandă protejarea persoanelor vulnerabile, decât măsuri în rândul populaţiei”, a declarat dr. Alexandru Rafila, în direct emisiunea „Punctul Culminant” de la România TV.
Sursa: Româniatv
COMMENTS